27.10.2010:
"Nu am inspiratie. Nu stiu daca simt ceva, dar o sa scriu ceva." Nu am scris nimic. A ramas o postare nefinalizata, salvata, uitata.
28.10.2010:
"Mda." Doar un titlu. Atat am scris in ziua aia. Aveam idei, stiam ce as putea scrie. Insa gandul imi fugea prea departe sa imi pot aduna gandurile.
29.10.2010:
"So empty". Doar doua cuvinte scrise in graba inainte sa-mi revad prietenii. O incercare de reabilitare a creierului meu, nereusita insa.
Si e 30.10.2010 de doar 48 de minute. 49... Si mi-am dat seama ca starea mea "chill" din ultimele zile nu da niciun rezultat. De fapt, toata masca mea ce exprima calm si liniste ma facea sa explodez. Paream nepasatoare si fierbeam de fapt. Pana si eu ma saturasem de mine. Nu stiam daca sunt fericita sau trista, nu stiam daca iubesc sau ma vindec inca, nu stiam ce sa intanpla cu mine. Nu auzeam, nu eram atenta la nimeni si nimic. Gandul imi zbura pur si simplu. Nici macar nu stiu exact la ce ma gandeam. Pur si simplu mintea nu mai era in acelasi loc in care era si trupul, eram ca o mumie ce umbla in intuneric fara sa stie unde va ajunge... fara ca macar sa-i pese. Daca stau bine sa ma gandesc, gandul meu era unde trebuia. Nu in craniu. Biologia (a naibii stiinta!) zice: "In principiu, creierul poate fi împărţit în trei regiuni distincte: creierul posterior, creierul mijlociu şi creierul anterior. Fiecare din aceste regiuni este divizată în zone separate, care controlează funcţii distincte, toate interconectate cu alte porţiuni ale creierului." De acord. Pentru mine, creierul posteriore peste tot, niciodata unde trebuie; creierul mijlociu este in craniu. E acolo pentru a ma misca, pentru a urma cele mai banale comenzi. Creierul anterior e intotdeauna in trecut. Incearca sa invete din greseli. Nu vorbesc de creierele voastre, eu va povestesc despre micutul meu creieras. Despre ce poate el sa faca. Sau... poate ca totusi am gresit. Poate nu e vorba de creierul meu care fuge pe aici si pe dincolo. E vorba de suflet. E vorba de ceea ce simt. Niciodata nu am fost de acord cu cei care spun ca sentimentele sunt dictate de creier. Consider ca actiunile creierului sunt dictate de sentimente. Intai placi pe cineva, apoi il saruti. Nu il saruti si apoi il iubesti.
Au trecut deja 70 de minute de cand e 30 octombrie. Ah, e Sfantul Andrei. La multi ani multelor persoane din viata mea cu numele asta ! Sper sa nu uit pe nimeni.
Ma simt usurata intr-un fel. Am scris mai mult. M-am descarcat.Nu folosesc multe figuri de stil, nu folosesc cuvinte marete, complicate. Nu vreau sa o fac. Daca ma chinui putin, intr-adevar, pot face o capodopera intr-o postare. Insa nu vreau. Nu asta e scopul meu. Tot ce vreau e sa fiu inteleasa de toti intr-un fel sau altul. vorbesc limba pe care o vorbesti si tu ! Folosesc cuvinte banale doar pentru ca vreau sa poti simti ceea ce simt eu. Invata din greselile mele ! Nu trebuie sa crezi tot ceea ce spun eu. Poate nu am mereu dreptate. Dar nu se stie unde vei gasi paragraful ce iti va descrie intocmai ce simti si tu.
Inchei...realizez ca de fapt nu am spus nimic din ceea ce simt acum. Poate pentru ca nu am nici cea mai vaga idee. E mai mult o tornada, un vartej de sentimente: dragoste, ura, dezgust, tristete, bucurie, falsitate, DORINTA...
Nu e Sfantul Andrei=)) E peste o luna. Inca o dovata a paralelismului stabilit intre mine si tot ce se intampla in jurul meu.
RăspundețiȘtergere