•Special

E special pentru ele, pentru cele care ma asculta si imi dau sfaturi. Pentru cele care sunt langa mine mereu si ma iubesc si le iubesc. Nu e nevoie sa le mentionez numele. Ele stiu cine sunt si asta e cel mai important.
Liceul mi-a schimbat viata. A schimbat scena, a schimbat scenariul, a schimbat personajele. A deschis un capitol nou in viata mea in care nimic nu mai e la fel. Si, asa cum ma asteptam, am gasit si cele 2 persoane in care am incredere mai multa decat in cei pe care ii cunosc probabil de 10 ani. La inceput mi-a fost frica, nu stiam daca voi mai gasi pe cineva de incredere. Stiam ca orice legatura veche se va rupe usor-usor, ramanand doar firmituri de prietenie. Daca as putea, nu as schimba nimic. Nu as schimba zilele in care ma simteam "pe dinafara". Au fost foarte putine. Nu as schimba liceul, nu as schimba nici macar un lucru. Imi asum tot si ma bucur ca pot face asta zambind.
Ele doua au fost langa mine cand simteam ca cerul imi cade in cap, cand credeam ca pamantul imi fuge de sub picioare, cand credeam ca totul se trasforma in pulbere. Au stiut sa ma faca sa zambesc sa sa plang, facandu-ma sa ma simt mai bine indiferent de situatie. Poate nu au zis intotdeauna ceea ce trebuie, dar povestile lor m-au facut intotdeauna sa zambesc. Imi place sa invat de la ele cum sa traiesc.
Si da, si eu am incercat sa fiu langa ele. Nu stiu daca am reusit mereu sau daca am spus ce trebuie, cum trebuie, cand trebuie. Dar am simtit fericirea si tristetea in acelasi timp. Am incercat sa le pot aduce si eu lor un zambet. Pot sa sustin cu tarie faptul ca am avut si eu reusitele mele.
Va iubesc pentru tot ceea ce sunteti !
Helen&Cata <3

Drogul nu este o iluzie, dar iluzia este drog

Andrei N.: " Gata cu visele! "
Andrei N.: i don`t think so
Ioana Ø: cand am zis "vise"
Ioana Ø: ma refeream al iluzii
Ioana Ø: la vise stupide cu ochii descisi
Andrei N.: visele hranesc gandirea
Ioana Ø: visele din timpul noptii si idealurile
Ioana Ø: nu iluziile
Andrei N.: iluziile sunt ca drogurile
Andrei N.: e bine sa mai iei cate un drog din cand in cand
Ioana Ø: da. si nu cumva din cauza drogulrilor se moare?
Ioana Ø: drogurilor*
Andrei N.: am zis uneori
Andrei N.: nu pana iti ies ochii
Ioana Ø: dau dependenta
Andrei N.: daca e treaba in exces
Andrei N.: dau
Ioana Ø: trebuie sa ai o limita
Ioana Ø: foarte bine stabilita.
Ioana Ø: da, dau pentru ca ajungi sa crezi in lucruri ireale si sa traiesti degeaba, sa nu mai pretuiesti momentul si ce ai
Andrei N.: stii ce ai facut acum?
Ioana Ø: ce?
Andrei N.: subiect pentru blog`ul tau

Si are dreptate. Nu am vorbit niciodata despre iluzii in adevaratul sens al cuvantului, desi am o postare cu numele asta. Postarea aceea este despre o iluzie, e descrisa o iluzie. M-am schimbat mult de atunci.
Ce este o iluzie? Un drog. Titlul spune multe: "Drogul nu este o iluzie, dar iluzia este un drog". Iluzia nu este un ideal. Si ca sa folosesc o definitie prin gen proxim si diferenta specifica (se vede ca am dat test la logica! haha`!), iluzia este un vis ce nu poate fi implinit, un vis pe care ni-l imaginam cand suntem awake, nu cand dormim. Cand am spus "Gata cu visele !", nu vroiam sa spun ca ar trebui sa incetam sa visam, vroiam sa spun ca nu vreau ca fiinta mea sa traiasca intr-o lume plina de iluzii, sa se risipeasca. Vreau pur si simplu sa traiesc viata asa cum este, sa o fac mai frumoasa cu fiecare zi ce trece, sa uit mai multe cu fiecare minut, sa iubesc mai mult sau mai putin cu fiecare secunda. Pentru ca sentimentele sunt ca relieful: Cand sunt la peste 2000m altitudine, cand sunt la 200 m sub nivelul marii. Ura si iubire. Ce e cel mai tragic? Ura este hranita cu realitate, iar iubirea cu iluzii. Vreau sa iubesc realul asa cum este el, fara sa il schimb in mintea mea.

E doar un vartej.

 27.10.2010:
"Nu am inspiratie. Nu stiu daca simt ceva, dar o sa scriu ceva." Nu am scris nimic. A ramas o postare nefinalizata, salvata, uitata.
28.10.2010:
"Mda." Doar un titlu. Atat am scris in ziua aia. Aveam idei, stiam ce as putea scrie. Insa gandul imi fugea prea departe sa imi pot aduna gandurile.
29.10.2010:
"So empty". Doar doua cuvinte scrise in graba inainte sa-mi revad prietenii. O incercare de reabilitare a creierului meu, nereusita insa.

Si e 30.10.2010 de doar 48 de minute. 49... Si mi-am dat seama ca starea mea "chill" din ultimele zile nu da niciun rezultat. De fapt, toata masca mea ce exprima calm si liniste ma facea sa explodez. Paream nepasatoare si fierbeam de fapt. Pana si eu ma saturasem de mine. Nu stiam daca sunt fericita sau trista, nu stiam daca iubesc sau ma vindec inca, nu stiam ce sa intanpla cu mine. Nu auzeam, nu eram atenta la nimeni si nimic. Gandul imi zbura pur si simplu. Nici macar nu stiu exact la ce ma gandeam. Pur si simplu mintea nu mai era in acelasi loc in care era si trupul, eram ca o mumie ce umbla in intuneric fara sa stie unde va ajunge... fara ca macar sa-i pese. Daca stau bine sa ma gandesc, gandul meu era unde trebuia. Nu in craniu. Biologia (a naibii stiinta!) zice: "In principiu, creierul poate fi împărţit în trei regiuni distincte: creierul posterior, creierul mijlociu şi creierul anterior. Fiecare din aceste regiuni este divizată în zone separate, care controlează funcţii distincte, toate interconectate cu alte porţiuni ale creierului." De acord. Pentru mine,  creierul posteriore peste tot, niciodata unde trebuie; creierul mijlociu este in craniu. E acolo pentru a ma misca, pentru a urma cele mai banale comenzi. Creierul anterior e intotdeauna in trecut. Incearca sa invete din greseli. Nu vorbesc de creierele voastre, eu va povestesc despre micutul meu creieras. Despre ce poate el sa faca. Sau... poate ca totusi am gresit. Poate nu e vorba de creierul meu care fuge pe aici si pe dincolo. E vorba de suflet. E vorba de ceea ce simt. Niciodata nu am fost de acord cu cei care spun ca sentimentele sunt dictate de creier. Consider ca actiunile creierului sunt dictate de sentimente. Intai placi pe cineva, apoi il saruti. Nu il saruti si apoi il iubesti.
Au trecut deja 70 de minute de cand e 30 octombrie. Ah, e Sfantul Andrei. La multi ani multelor persoane din viata mea cu numele asta ! Sper sa nu uit pe nimeni.
Ma simt usurata intr-un fel. Am scris mai mult. M-am descarcat.Nu folosesc multe figuri de stil, nu folosesc cuvinte marete, complicate. Nu vreau sa o fac. Daca ma chinui putin, intr-adevar, pot face o capodopera intr-o postare. Insa nu vreau. Nu asta e scopul meu. Tot ce vreau e sa fiu inteleasa de toti intr-un fel sau altul. vorbesc limba pe care o vorbesti si tu ! Folosesc cuvinte banale doar pentru ca vreau sa poti simti ceea ce simt eu. Invata din greselile mele ! Nu trebuie sa crezi tot ceea ce spun eu. Poate nu am mereu dreptate. Dar nu se stie unde vei gasi paragraful ce iti va descrie intocmai ce simti si tu.
Inchei...realizez ca de fapt nu am spus nimic din ceea ce simt acum. Poate pentru ca nu am nici cea mai vaga idee. E mai mult o tornada, un vartej de sentimente: dragoste, ura, dezgust, tristete, bucurie, falsitate, DORINTA...  
Iubire. Ura. Iubire?

Greseli

Greseli si greseli peste greseli. Naivitate, prostie. Si multe altele.
Credeam ca ma trezesc la realitate. Mda, credeam. Nu mai cred nimic. De fapt, acum nu mai sunt in stare de nimic, nu ma mai pot gandi la nimic. De-abia nimeresc tastele si butoanele telefonului. Imi tremura degetele, imi tremura buzele, imi termura picioarele. Tremur toata.  Incerc sa-mi pastrez lacrimile in ochi si nu pot.
Nu stiu exact ce simt. Poate sunt nervi. Nu e fericire. Poate... :-j
Ma simt goala. Lipsita de orice. Lipsita de putere. Puterea  de a vorbi, puterea de a respira, puterea de a exista. Lipsita de ganduri. Capul meu e gol. Zeci de minute in care am invatat, s-au risipit prea usor. Nu-mi mai pot aminti nimic, nu ma mai simt in stare de nimic. Imi amintesc doar un singur moment si 5 cuvinte urmate de o lacrima. Nu stiu daca era furie, tristete sau speranta. Nu pot scapa de senzatia ca pentru mine anumite lucruri sunt inutile..pardon, imposibile. Vroiam sa zic "imposibile", dar ti-am spus ca nu sunt in stare de nimic.
Ma simt lipsita de sentimente. Insa simt foarte bine acel nod in gat pe care toti il avem la un moment dat. Uitasem cum e. Uitasem cum se simte si nu sunt deloc incantata ca mi-am amintit. Il preferam uitat. E groaznic. Fiecare cuvant e ca un ghimpe in gat. Fiecare miscare o simt ca pe o lovitura. La fiecare incercare de gandire simt ca imi va exploda capul.
Ma las in voia noptii. Stiu ca nu voi adormi usor, stiu ca nu ma voi simti bine, dar renunt. Sper sa nu ma mai trezesc, dar stiu ca o s-o fac.

Adio, vis!

Just the way I am

O sa scriu despre un cantec. Nu orice cantec.

Bruno Mars - Just the way you are

E minunat, extraordinar, minunat, minunat <3 . dar nu asta vreau sa spun.

Ce e cel mai important este ca acest cantec ce probabil poate parea foarte nesemnificativ reprezinta multe. Foarte multe. Prea multe...

Reprezinta tot ceea ce as vrea sa aud. Tot ceea ce imi doresc ca un baiat sa vada in mine. Cantecul asta spune cuvintele exact in felul in care as vrea sa le aud. Nu am ce sa mai comentez...

Oh her eyes, her eyes
Make the stars look like they're not shining
Her hair, her hair
Falls perfectly without her trying

She's so beautiful
And I tell her every day 

Stiu ca ochii nu imi straluces atat de tare incat sa faca stelele sa para fara lumina, stiu ca parul nu bine intotdeauna, stiu ca nu sunt frumoasa, dar stiu ca as vrea sa o aud in fiecare zi. Vreau sa aud cuvintele astea sau sa le citesc intr-un mesaj lasat de el.

Her lips, her lips
I could kiss them all day if she'd let me
Her laugh, her laugh
She hates but I think its so sexy
She's so beautiful
And I tell her every day

 Da, imi urasc rasul. Şi da, as vrea ca cineva sa il considere cel mai frumos din lume. Nu este. Dar asta nu inseamna ca n-as vrea sa aud asta. 

When I see your face
There's not a thing that I would change
Cause you're amazing
Just the way you are
And when you smile,
The whole world stops and stares for awhile
Cause girl you're amazing
Just the way you are

Piesa de rezistenta. Nu vreau sa ma schimbe oricum as fi, vreau sa il fac fericit cand zambesc, vreau sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt. Vreau sa creada ca sunt nemaipomenita chiar daca nu sunt. Vreau... si parca vreau prea mult. Asta e. Trebuie sa existe si cel care sa poata simti asta pentru mine...

Simt ca o iau din nou de la capat

Capul imi explodeaza. Ideile imi dau pe fara si mi se lovesc de cap incercand sa iasa. prefer sa-mi iasa prin degete.

Nu pot sa exprim ce simt. Nu as sti ce cuvinte sa folosesc. Ma simt atat de goala...atat de goala si de stupida. Stupida pentru ca incerc sa gasesc iubirea in altcineva. Stupida, stupida, stupida! Si totusi chiar vreau asta. Insa persoana pe care o vreau eu nu e pentru mine. Stiu ca ma poate vindeca. Stiu ca ma poate face sa-l iubesc. Asta nu inseamna ca asta e realitatea. Desi el pentru mine e singura varianta (Dumnezeule, ce urat suna!) , nu stiu cum ma vede el, ce simte. Nu pot sa spun ca seman cu vreuna din “fanele’ lui pentru ca nu sunt ca celelalte. Stiu ca am ceva special, ca sunt deosebita intr-un fel sau altul, dar nu stiu inca ce e special. Gandul ca as putea fi ca celelalte ma omoara, ma tortureaza, ma seaca.

Argh.

Visez aiurea cu ochii deschisi. Ma hranesc cu iluzii. Ce prostie ! Trebuie sa incetez sa-mi mai imaginez lucruri ce nu se vor intampla. Trebuie sa incetez sa ma mai gandesc la lucruri ce s-au intamplat si sa sper ca se poate schimba ceva. E imposibil. NU mai pot schimba nimic !! Degeaba ma gandesc la “ce s-ar fi intamplat daca as fi...” daca nu am reactionat cum trebuia, cand trebuia.

Gata cu visele!
Mai rau imi face visatul aiurea la lucruri frumoase ce m-ar face fericita. Trebuie sa ma trezesc la realitate, sa o privesc asa cum este, fara a-mi crea iluzii.

Te-am iubit candva, am gresit. Am crezut minciuni. Imi hraneam intreaga fiinta cu niste cuvinte spuse doar de dragul de a fi zise. Voi incerca sa iubesc pe cineva care sa ma poata face fericita. Merit.

Adio, cel pe care nu l-am putut alinta niciodata! :*

Pentru ca pot sa spun "Adio"

Singurul lucru care ma tine in viata esti tu. Dorinta de a te vedea.

Cateodata simt pur si simplu ca vreau sa pun capat. As scuti multa lume de stres. Te-as scuti pe tine de stresul pe care ti-l provoc. Poate te-as face mai fericit. Pentru ca tot ceea ce imi doresc e fericirea ta. M-as scuti si pe mine de chinuri. Mi-am dat seama ca orice gluma ma raneste.

Ce ma doare cel mai tare? Ca pari o iluzie. Existi, dar nu esti pentru mine. Daca as face ceea ce gandesc, n-as vrea sa crezi ca o fac pentru tine. O fac pentru mine in primul rand, in al2-lea rand pentru parintii mei si in al 3-lea rand pentru tine. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi chiar si moarta. Uita-ma ! Poate mai uitat deja... Uita-ma chiar mai bine !

Te iubesc...

De ce?

De ce scriu? Nici macar n-am inspiratie. Sau poate ca am. Whatever. O sa incerc.

Intrebarea de azi: "De ce?". E des folosita, nu? Insa intreabrea mai buna e "De ce nu?"

De ce ajutam oamenii? Dar de ce sa nu-i ajutam?

De ce iubim? Dar de ce sa nu iubim?

De ce uitam lucruri? de ce sa nu uitam? Perfectiunea e plictisitoare.

De ce vrem perfectiune? De ce sa nu vrem? Asta suntem invatati sa ne dorim.

De ce fericirea tine atat de putin? De ce sa nu tina putin? Pana la urma, Micile bucurii tin putin. Fericirea adevarata e pentru totdeauna.

De ce incercam sa fim pe placul celorlalti? De ce sa nu fim pe placul celorlalti? Pana la urma un om care nu este placut de ceilalti, nu poate fi el insusi.

De ce murim? De ce sa nu murim? Sa traim o vesnicie cu aceleasi lucruri in fiecare zi? No, ty.

De ce oamenii sunt tot mai rai? De ce sa nu fie rai? Rautatea e relativa. Toate sunt relative.

Si lista poate continua la infinit. De ce scriu despre asta? Dar de ce sa nu scriu? Scriu pentru ca vreau, pentru ca pot, pentru ca simt.

Ah, pretuieste ce ai! Nu mai pune intrebari ! Toate se intampla cu un motiv mai mult sau mai putin stiut de noi. Asa ca taci si fa ceea ce simti. Nu-i lasa pe altii sa-ti spuna ce sa zici, ce sa gandesti, ce sa faci. Poti schimba multe. Trebuie doar sa crezi ! Crede in tine, crede in cei pe care ii iubesti, crede in tot ceea ce e frumos ! Si iubeste !

Iubeste ccum n-ai mai iubit pana acum, iubeste intens, iubeste fara limite. Iubeste pe toata lumea, iubeste tot ceea ce te face fericit !!!!

Nu lasa timpul sa treaca pe langa tine. Fiecare zi in care n-ai facut nimic, e o zi rispita din viata ta. Gandeste-te ca nu ai un infinit de zile de pierdut. Fiecare zi e facuta sa inveti ceva din ea. Lasa in urma lucrurile neimportante. Concentreaza-te pe ceea ce te face fericit.

Ah, be yourself !!!

Nu pot sa tac.

Simt ca trebuie să o zic undeva. Aici, de exemplu. Unde să poată vedea şi el, unde poate vedea oricine.
Cand credeam ca totul e din ce in ce mai bine, cineva a reusit sa faca totul cel putin la fel de rau cum era. Ne-am certat. Nu, nu cu iubitul meu. Am zis vreodata ca am asa ceva? Deci nu. Cineva care pentru mine inseamna mai mult decat un iubit. De ce? Dintr-o gluma. Pentru ca acest "cineva" nu tine la glume. Ştiam ca acea gluma putea fi reala, dar ştiam ca nu trebuie. Ce a durut? Reacţia. De ce? Pentru ca eu chiar îl iubesc pe acest "cineva" mai mult decât pe orice sau oricine. Nu stiu de ce il iubesc, dar pur si simplu o fac. E o prostie. Hm, oare? Daca nu e iubire atunci cum se numeste? Cum se numeste acel sentiment care te poate face sa renunti la multe fara sa ceri nimic înapoi? Cum se numeşte acel sentiment care te face sa plangi sau sa razi in doar câteva secunde?
Cum se numeşte acel sentiment pe care il simti in permanenta, de care nu uiţi nici macar o secuna, pe care il simţi permanent oriunde ai fi si orice ai face?
Ce mi-e cel mai frica? Ca o sa mor sau o sa se intample ceva si nu o sa-l vad niciodata. Gandul asta ma omoara.
Dupa ce o sa-l vad, voi fi pregatita sa mor. Stiu asta. Dar asteptarea ma omoara... Nu vreau sa-l visez, nu vreau sa-l aud, nu vreau sa ma hranesc cu iluzii.
As vrea sa regret ziua in care l-am cunoscut. Dar nu pot. M-a facut prea fericita. N-as da momentele alea pentru nimic in lume.
Te iubesc..