vineri, 18 decembrie 2015

Scriindu-ți



  Cu toată părerea de rău... te-am visat. Și rău îmi pare, zău. Am visat că-ți păsa și, deși nu recunoșteai, deși nu-ți doreai, îți intrasem în suflet.
  Să-mi fie cu iertare, dar, oricât de mult rău ți-ar face asta, mi-am visat una dintre cele mai mari dorințe ale mele. Sper să simți tot ce am simțit si, uneori, mai simt.

  La ultima intâlnire nu am reusit să-ți zic mai nimic din ce voiam să îți zic, din păcate. Am fost costumată în tot ce mi-am dorit vreodată să fiu: indiferentă. Din păcate, te-am mințit atât pe tine, cât și pe mine, prin prisma simplului fapt că nu pot fi ce-mi doresc. Cel puțin, nu cu tine.

  Am reușit să-mi reprim zeci de lucruri pe care le simt, am reușit să fac abstracție de faptul că încă te doresc, să fac abstracție de slăbiciunile mele, iar, pentru o perioadă scurtă de timp, am reușit. Iată-mă, aici, același amalgam de sentimente nepotrivite, inutile, puternice.

  Știi ce ți-aș spune acum? Sau nu neapărat acum, oricând aș avea ocazia. Ți-aș spune că în acest gen de situație nu există niciodată un singur vinovat și că n-aș simți tot ce simt dacă TU nu m-ai fi lăsat. Ți-aș spune că îmi doresc să termin totul, să tai filmul, dar că am nevoie de ajutorul tău, din păcatr. Am nevoie de tine, să-mi spui că totul e în zadar și că nimic nu se va schimba, să-mi spui că vrei să fii lăsat în pace, să-mi spui că nu simți absolut nimic, că mi-am imaginat multe ți proaste, că nu-ți dorești nici cea mai mică intervenție a mea, că sunt doar o ”scăpare”, pe care ai avut nevoie să o faci, doar pentru că ești bărbat.

  Spune-mi că n-ai renunța la nimic pentru mine, spune-mi că nu te gândești niciodată la mine, spune-mi că nu ma vrei.

  Încetează să-mi spui că nu poți, încetează să-mi spui că nu-i corect, încetează să-mi spui că singurul lucru care te oprește e faptul că te face un om mai puțin bun. De ce? Pentru că poți orice, trebuie doar să vrei, pentru că e corect ce decidem noi, corectitudinea e relativă (ca orice, din lumea asta), pentru că ești un om bun dacă faci ce simți, deci nu te-ar face un om rău (a propos, și bunătatea ți răutatea sunt lucruri relative).

  Vrei altceva și nu pe mine? Spune-mi-o și dă-mi dracului pace o dată pentru totdeauna.

  Nu te pot face să mă iubești, dacă n-o faci.