Dupa atata timp...

M-ai lasat sa zac in agonie aproape jumatate de an. Perioada de timp in care am incercat de nenumarate ori sa trec peste, sa te calc in picioare, sa fiu fericita ca si cum nu ai fi aparut niciodata. Ca si cum buzele tale nu le-ar fi atins pe ale mele niciodata, ca si cum mana ta nu mi-ar fi atins vreodata fata, coapsele..

Nu cred ca te-am iertat. Inca te vreau, iar tu doar te joci cu mine, cum ai stiut sa faci mereu. Pentru ca de fiecare data cand eram impreuna si ma faceai sa ma simt ca singura fata pe care o vrei, ma pacaleai. Sau poate ca pur si simplu ma lasam pacalita de zambetul si de ochii tai irezistibli.

Sa nu ai impresia ca daca vii brusc dupa atata timp si imi spui 2 cuvinte frumoase o sa alerg spre tine, insetata de trupul tau.. Intr-adevar, inca te iubesc. Si fiecare atingere de-a ta e ca o picatura de ploaie in desert. Si fiecare cuvant pe care mi-l spui e un strop de fericire presarat in inima.

Dar NU. Nu si de data asta. Va trebui sa faci mai mult decat sa te uiti frumos la mine de data asta. Va trebui sa vrei, sa incerci, sa speri. Un singur lucru ai de facut. Si sper din tot sufletul sa-l faci..

Once is a mistake, twice is a choice.

De cate lacrimi?

E deja 12:00 p.m. si eu in sunt inca in patura mea rosie, sorbindu-mi cafeaua si savurand un film vechi de dragoste, o “dimineata” tipica unei romantice incurabile ca mine.

Privesc filmele astea doar pentru ca incerc sa ma regasesc in ele, sa creez propria-mi poveste cu ajutorul lor. Fiecare cadru semnifica ceva si ma aduce mai aproape de adevar. Sunt indragostita, iar ochii inlacrimati si zambetul prostesc afisate pe fata mea ma tradeaza.

S-a facut ora 1 si singura diferenta fata de acum o ora e servetelul plin de lacrimi puerile, varsate prea tarziu, sub diverse motive ce incearca sa para bine intemeiate. Si m-am saturat pana peste cap sa nu ajung la niciun rezultat facand asta.

“Cate lacrimi mai am de varsat pana ca totul sa inceteze? De cate lacrimi mai e nevoie?..”, imi spun in gand.

Au trecut luni intergi si deja simt ca ochii imi seaca asemenea unui parau in saptamanile fierbinti de vara. Simt ca nu mai am lacrimi, ca nu vreau sa mai vars lacrimi.

Pana la urma, nu e o tragedie ce mi s-a intamplat. Nu e ca si cum nu ar mai fi alte cateva milioane de fete care trec prin ce trec eu; si nu se plang.

Dar parca pur si simplu nu pot sa trec peste ce mi-ai facut. Nu pot sa trec peste faptul ca, pe langa faptul ca m-ai ranit pe mine, mi-ai ranit si orgoliul. Orgoliul, singurul meu aliat impotriva celor ca tine, impotriva celor ce incearca sa-mi stearga zambetul de pe fata. Dar tu esti puternic. Esti foarte puternic. Ai reusit sa faci din mine probabil singurul lucru care am jurat ca n-o sa devin, singurul lucru care ma ingrozea. E ca si cum as fi gustat din Marul Interzis. Nimic nu va mai fi la fel, oricat as incerca sa fiu ce-am fost. Dar sa nu ai impresia ca m-ai schimbat de tot.

Sunt tot eu. Eu, cea care n-a avut incredere in tine atunci cand trebuia, insa ai lovit-o exact atunci cand a lasat garda jos. Ea, cea care probabil nu a insemnat atat de mult, insa a vrut sa insemne. Eu, cea care am simtit ca acel sarut va fi fost ultimul.

E nevoie de putere, e nevoie de un inlocuitor si e nevoie de preocupare, dar o sa reusesc. O sa fiu bine. Totul o sa fie bine.

De cate lacrimi mai e nevoie sa te uit? 

  De putine.

Don't fall in love.

Don't fall in love.

Don't fall in love.

Don't fall in love.

Don't fall in love.

Don't fall in love.

Don't fall in love.

Imi tot spun asta de parca chiar o cred. Ma sperie gandul ca s-ar putea intampla asta. Ma sperie gandul ca m-as putea indragosti de voi si distruge tot ce am construit pana acum. Absolut TOT.

De ce sunteti ceea ce urasc si ma atrage cel mai tare in acelasi timp? De ce nu pot fi o fata normala careia sa-i placa un tip cu o freza draguta, comportament de zahar si zambet de reclama?

Trebuia sa apareti voi. Voi cu personalitatile voastre ciudate si totusi atat de fascinante. Poate ca nu ma indragostesc si sunt doar fascinata de voi. Sunt fascinata de ceea ce simtiti, de felul in care o aratati. Va admir raceala si nesimtirea in exces. Poate ca am impresia ca ma indragostesc doar pentru ca sunt foarte curioasa si vreau sa va inteleg asa cum nimeni nu incearca sa am inteleaga pe mine.

Deci nu ma indragostesc.

Moment.

Ca in fiecare seara, ma transform in sinceritatea insasi. sinceritatea cu mine insami. Da, pentru ca in momente ca astea deschid ochii si ma trezesc la realitate. Si vad lucrurile asa cum sunt, fara perdea, fara sa le gasesc scuze, motive. Imi vad fiecare scapare stupida din trecut si fiecare miscare proasta. Fiecare urma de surplus de orgoliu si fiecare picatura de egoism.

Si eu incerc sa ma mint. Pentru ce? Pentru ce confuzia asta imensa ascunsa dupa un val de imaturitate si fericire de proasta calitate?

De frica.

Mi-e frica sa va las sa vedeti cine sunt. O sa ma raniti asa cum a facut fiecare persoana in fata careia am incercat sa ma deschid. Prefer sa par o copila cu idei imature, ras colorat si sentimente efemere. Prefer sa te las sa ma crezi proasta.

Afla ca nu sunt proasta. Afla ca nu uit decat ce vreau si ca atunci cand o sa prind curaj, o sa te lovesc unde te doare mai tare. Afla ca nimic nu ramane neplatit.

Poate vorbesc in vant.

Sau nu.

Ioana.

Scrisoare catre Paris.

    Sper sa fii conștient de ce mi-ai făcut. Sa vezi monstrul în care m-ai transformat cu atâta subtilitate. Să știi ca fiecare greșeală făcută, e pentru tine. Fiecare rană din suflet e datorită ție. Fiecare lacrimă care curge e din cauza ta, pentru că orice lucru, cat de mărunt, îmi aminteşte de tine. De cat de puțin am însemnat pentru tine, de teatrul de calitate pe care l-ai jucat cu atâta talent, de fiecare speranță zdrobită în doar câteva secunde.

    Poate că am greșit. Poate am fost rece. Dar poate că mi-am cerut scuze. Si cu toate astea, poate că doar mie îmi păsa. Eram jucăria cu care îţi plăcea sa te joci în fiecare seară și atât. Pana n-am mai fost nici măcar atât.

    M-ai aruncat ca pe o cârpa folosita fără să-ți pese ca poate "cârpa" începea sa aibă sentimente.

    Pot sa scriu despre asta pagini intregi. Cu ce folos?

    Am înțeles că nu mai are are rost. Nu sunt asa proastă cum crezi tu. Nu că ai putea crede ceva despre mine, având în vedere că nu mă cunoști absolut deloc.

    E timpul să pleci. Tu și schimbările din viata mea. E timpul sa încerc sa ma regăsesc, să te uit.

    Am uitat sa fiu fericită. E timpul sa reînvăț.

Te pup.

Pa.

Ioana

Lucrurile care conteaza.

Putine si bune ati spune, nu? Fals.
Sunt MULTE si BUNE. Si, ce crezi? Ma bucure de ele. In sfarsit mi-am dat seama ca pot sa fac totul singura, ca atunci cand ma plang tot ce fac e sa pierd timpul in care as putea sa zambesc.
De-abia a trecut si deja mi-e dor. Mi-e dor de noaptea aia minunata, de noaptea aia pe care n-o s-o uit curand.
Observatia mea macabra? Bautura ascunde imperfectiunile.
Si de ce cautam perfectiunea? Pentru ca nu exista? Nu, pentru ca nu bem. xD
Insa, serios vorbind:asand gluma la o parte, il vrem pe ala cu ochii verzi, caprui nu ne mai plac. Il vrem pe ala blond, ca brunetii nu se mai poarta.
Incearca macar sa vezi ce e mai bun intr-un om. Poate nu arata perfect, dar nu lasa asta sa te orbeasca. Inchide ochii, deschide-i iara si apoi priveste-l din nou.

Fara titlu.

Nu stiu cum sa incep. Sa zic ca ma doare sau ca sunt o proasta? Mai bine ambele.
Sunt o proasta si ma doare. Suna mai bine.

Am pe fundal "Final goodbye"  si simt nevoia sa plang, insa nu o fac. Pentru ca nu pot. Am nevoie de un impuls. Sau pur si simplu nu exista nici un motiv rezonabil pentru care sa o fac. Poate e doar astenia de primavara sau faptul ca afara e o vreme de-ti vine sa te sinucizi. Si parca picaturile de ploaie ma striga si simt nevoia sa ies si sa plang in ploaie, sa racesc, sa stau in pat si sa am motive sa fiu trista. Sa nu-i mai vad.
Si prima lacrima evident a inceput sa cada. Si o ador. Vreau s-o las. Ma face sa ma simt mai bine.
Cel mai tare ma doare ca sunt stupida. SI mi se urca sangele la cap si simt nevoia sa-mi fac rau si sa ma trezesc la realitate ca parca traiesc intr-o lume total paralela, intr-o lume in care realitatea e cum vreau eu sa fie nu cum e de fapt. Si ma si credeam mare realista, care vede lucrurile cum sunt si nu le infloreste. Dar se pare ca in momentele mele proaste realizez cat de mincinoasa, narcisista si fraiera sunt.
Multumesc mult anumitor persoane care au stiut ce sa-mi zica. Pentru ca mi-am dat seama ca nu am castigat si nici nu am pierdut pentru ca pur si simplu nu am incercat. O sa incerc. Si atunci cand sasele mele isi vor lua pur si simplu zborul voi avea dreptul sa fiu suparata, nervoasa si toate celelalte.
Feeling so much better!<3 Thank you, W.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Defect..sau nu.

"Ai avut dreptate, nu te iubesc. Doar ca sunt o persoana groaznica si vroiam pur si simplu sa stiu ca esti al meu. Atat. Dar acum, cand nu mai esti, te vreau din nou. Uraste-ma. Si eu m-as uri in locul tau."

I-a fost greu sa-l scrie, insa l-a sters usor. Nu a putut sa dea "Send". S-a uitat efectiv  ca o proasta la ce a scris si a sters usor, usor cate o litera...
E rea, e atat de rea. Si ii e bine. Evident ca are momente in care si-ar da cu ceva in cap, in care ar vrea sa se schimbe, insa de cele mai multe ori e mandra de ea. E mandra de faptulca poate sa treaca usor peste multe, ca poate sa nu-i pese daca cineva se uita frumos la ea sau nu.

Dar, cu toate astea, nu e in stare sa lupte pentru cel dorit. Nu are curaj, acesta fiind profund intunecat de orgoliu. Otrava numita 'orgoliu', care odata ce ti-a intrat in sange, se imprastie in tot corpul si nu mai poti scapa. Orgoliul care iti promite ca va fi acolo cand ceilalti vor fugi, orgoliul care iti promite mai putina suferinta, asa cum otrava iti promite o moarte usoara. Insa nu e asa. Pe dinauntru arde, arde ca o lumanare. Flacara se intensifica iar ea se topeste usor-usor pana nu mai ramane decat amintirea unei luminite intr-o lume plina de intuneric.

Te iubeste, dar nu te iubeste. Te uraste, dar nu te uraste. Te vrea, dar nu mereu. Nu te vrea, dar totusi te vrea. Indecisa? Da. Ranita? Foarte. Orgolioasa? Mai presus de orice.

Asteapta sa se intample ceva. Si se va intampla. Dar pana atunci, doar asteapta.

O idioata.

We're young and....

...we fall in love easily.
...we take risks.
...we disappoint people we love
...we get drunk.
...funny.
...we don't care about time.
...we think we're special.
...we're living free and easy
...beautiful.
...don't listen to our parents.
...we want lots of money.

...we stay awake at night and sleep during the day.
...naive.
...we live the day.
...we make lots of friends.
...we get dumped.
...we dump.
...summer lovers.

Dedicat. Prea tarziu.

But it's time to face the truth, I will never be with you!

Te vreau..

Azi simt ca te vreau.

Random

Avand in vedere lipsa de inspiratie si plictiseala totala ce imi domina viata, scriu. De plictiseala, de nevoie, de dor...nu stiu exact. Incep... vreau sa ma deplasez de persoana mea. Sa vorbesc de parca eu sunt a3a persoana, sa vorbesc de parca inventez. De fapt, chiar asta fac. Inventez, dramatizez, transform totul in ceva mai "mare" decat este de fapt.

Descoperiri recente dovedesc ca amestecul dintre fum si parfum ieftin au cel mai placut efect <3. De asemenea, s-a mai descoperit ca plictiseala si monotonia din viata oamenilor pot duce la stari de spirit mai schimbatoare decat norocul intr-un cazinou. Insa, cea mai importanta, privirile in ochi dau mai multa incredere, amplifica indiferenta, oferind un plus orgoliului propriu.

Lasand formalitatile la o parte, mi-am dat seama ca iesirile cu prietenii sunt mai benefice decat am crezut. Insa conteaza CE prieteni, conteaza UNDE si CUM. 

Nu am urat niciodata locurile cu fum, insa cand vrei sa te dezobisnuiesti de inhalatul fumului, e destul de greu. 

Prost.

Incerc sa transform, in postarea asta, seara ce tocmai a trecut intr-una extraordinara. A fost mai banala decat latratul unui caine. Inghet, vin, biliard, fum, si mai mult inghet si, ca bonus, interogatoriu gratis din partea parintilor.

Lene? Poate.

Sau poate lipsa unei persoane care sa ma scoata din plictiseala. Nici macar nu mai astept ceva anume. Trec prin toate ca fantoma prin ziduri. Sunt fericita, poate mai fericita decat am fost vreodata...but smth is missing. 

No problem, nu cred ca o sa mor in 2012; nicio graba. Mai am cam 35 de ani de trait. 

Un pahar de vin si multe episoade dintr-un serial pe care de-abia am inceput sa-l urmaresc ma vor ajuta.

P.S.:
God bless Gossip Girl !! <3

Bullshits.

 Nu o sa inteleg niciodata de ce oamenii se regasesc in toate textele inmuiate in sirop de visine, cu un plus de o tona de zahar. Si eu o fac. Poor me. Poate ca viata e prea scurta sa ma regasesc in asa ceva. Poate vreau sa simt, sa traiesc, nu sa imi doresc un B., D., E., R., V. sau mai stiu eu ce. De fapt oamenii nu isi cauta o persoana care sa ii ajute sa treaca de toate obstacolele pe care viata ni le pune pe tava. Tot ce cauta e fericirea proprie. Deja s-a creat o impresie gresita cum ca fericirea ar consta in persoana iubita. Nu neg, nu am cum. Insa stii la fel de bine ca mine ca fericirea nu consta DOAR in asta. Luand in considerare faptul ca no matter what vine un moment in care acea persoana te lasa balta, un moment in care devii dependent si iti futi fericirea original. De ce sa nu-ti traiesti viata? De ce sa nu spui lucrurilor pe nume astfel incat sa faci totul mai usor? De ce rasa noastra de oameni incuiati complica atat de tare lucrurile?Intrebari retorice. Singurul raspuns care imi vine in minte: "Pentru ca pot!". Preferi sa faci ce poti in schimbul a ceea ce vrei? Poate ca ce poti nu e ce te face fericita, insa ceea ce vrei iti va aduce intotdeauna zambetul pe buze.

Nu spun sa iti inseli iubita. As fi ipocrita (mai ipocrita decat sunt, actually). Spun doar sa nu iti creezi impresia falsa ca el sau ea reprezinta singura persoana ce te intregeste. Esti tanar... de ce sa iti formezi niste limite pe care le vei avea anyway mai tarziu? O sa vina vremea in care ti-ai da ani din viata sa mai fi ca acum, sa poti alege ce sa faci. Viata o sa-ti arate ca incet-incet nu vei mai putea. O sa intervina casatorie, copii and all that shit. Nici nu vreau sa ma gandesc. Iti futi creierii pentru iubire. Poate ca merita.. POATE. Insa va venio vreme in care vei zice: "Mha. Ce proasta am fost!". Nu gandesti destul de matur ca sa faci ce poti si cum trebuie. Fa ce vrei astfel incat sa para ca e ceea ce trebuie. Sau pur si simplu fa ceva.

Da, stiu. Am si eu momente in care as vrea sa plang. Si o fac pentru ca vreau! Pentru ca stiu ca va trece. De ce sa trag de timp incercand sa schimb ceva ce oricum nu se va schimba?!
Sunt pesimista?! Nu, doar realista. Spun lucrurilor pe nume si nu cred in basme cu cai albi, printese, happy ever after. Insa cred in speranta. Nu cred in perfectiune, insa cred in nevoia de a incerca sa o atingi (even it's impossible). Nu cred in normal, dar cred in rutina. Nu cred in multe, dar compensez cu altele. Asa cum fiecare lucru "normal" are ceva nebunesc in el, orice lucru nebunesc are ceva "normal" in el.

Detalii, detalii.

The point is: nu-ti irosi timpul! o sa vina vremea in care o sa regreti al naibii de tare. Nu incerca sa atingi imposibilul, chinuie-te sa iti petreci timpul asfel incat sa nu regreti mai tarziu.

And when everything is gone..

Poate nu ar fi trebuit sa se termine atat de repede. Parca nici nu a inceput. Stii, se spune ca tot ce are un sfarsit are si un inceput. E adevarat. Insa inceputul pare atat de aproape cand totul se termina, mai ales cand inceputul il reprezinta el.

Te-am pierdut pentru totdeauna si o stiu. Ma doare. Ma doare atat de tare incat mi-au amortit simturile. Te vreau ca la inceput, poate mai tare. Te vreau! Am nevoie de tine ca de oxigen. Ai plecat. Mi-ai lasat doar gustul amar si niste amintiri nenorocite. Te gasesc in fiecare cantec pe care il ascult, in fiecare miscare pe care o fac, in fiecare privire primita in fuga. Esti peste tot si totusi nu esti nicaieri.

Putin iti pasa. Treci atat de repede peste tot. Parca esti legat la ochi si nu vezi nimic' te invarti intr-un cerc din care nici macar nu vrei sa iesi. Dai vina pe mine pentru ca te simti asa? Eu am gresit pentru ca te-am lasat sa pleci? Ar fi trebuit sa te trag de maneca ca sa-mi vezi rimelul curgandu-mi pe obrazi? Ai ales sa pleci; ti-am jurat ca te voi lasa sa alegi fara sa te influentez. Am facut-o si nu pentru mine; am facut-o pentru tine. Ti-am dat ce ai vrut.

Acum poti macar sa ma lasi sa plang. Sa ma uit in onglinda si sa se tranforme totul in ceata, sa inchid ochii si sa vad iar realitatea. Se supne ca lacrimile curata ochii. As vrea sa-mi poata curata inima de tine, de un virus nemernic. 

Nu am de gand sa spun ca e vina mea. Ce e al meu, e bine pus. Te vreau.. dar sa nu indraznesti sa te mai intorci. Ramai unde esti, pleaca mai departe, evapora-te. Nu imi pasa. Nu imi pasa ca sufar. Te iubesc si altul ca tine stiu ca nu va mai fi, insa va fi unul mai bun decat tine. Te iubesc si niciunul nu-mi va putea oferi ce mi-ai oferit tu, insa unul imi va oferi ceva mai bun. 

Te iubesc si atat. Pot iubi mai mult.