E deja 12:00 p.m. si eu
in sunt inca in patura mea rosie, sorbindu-mi cafeaua si savurand
un film vechi de dragoste, o “dimineata” tipica unei romantice incurabile ca
mine.
Privesc filmele
astea doar pentru ca incerc sa ma regasesc in ele, sa creez propria-mi poveste
cu ajutorul lor. Fiecare cadru semnifica ceva si ma aduce mai aproape de
adevar. Sunt indragostita, iar ochii inlacrimati si zambetul prostesc afisate
pe fata mea ma tradeaza.
S-a facut ora 1
si singura diferenta fata de acum o ora e servetelul plin de lacrimi puerile,
varsate prea tarziu, sub diverse motive ce incearca sa para bine intemeiate. Si
m-am saturat pana peste cap sa nu ajung la niciun rezultat facand asta.
“Cate lacrimi mai
am de varsat pana ca totul sa inceteze? De cate lacrimi mai e nevoie?..”, imi
spun in gand.
Au trecut luni intergi
si deja simt ca ochii imi seaca asemenea unui parau in saptamanile fierbinti de
vara. Simt ca nu mai am lacrimi, ca nu vreau sa mai vars lacrimi.
Pana la urma, nu
e o tragedie ce mi s-a intamplat. Nu e ca si cum nu ar mai fi alte cateva
milioane de fete care trec prin ce trec eu; si nu se plang.
Dar parca pur si
simplu nu pot sa trec peste ce mi-ai facut. Nu pot sa trec peste faptul ca, pe
langa faptul ca m-ai ranit pe mine, mi-ai ranit si orgoliul. Orgoliul, singurul
meu aliat impotriva celor ca tine, impotriva celor ce incearca sa-mi stearga
zambetul de pe fata. Dar tu esti puternic. Esti foarte puternic. Ai reusit sa
faci din mine probabil singurul lucru care am jurat ca n-o sa devin, singurul
lucru care ma ingrozea. E ca si cum as fi gustat din Marul Interzis. Nimic nu
va mai fi la fel, oricat as incerca sa fiu ce-am fost. Dar sa nu ai impresia ca
m-ai schimbat de tot.
Sunt tot eu. Eu,
cea care n-a avut incredere in tine atunci cand trebuia, insa ai lovit-o exact
atunci cand a lasat garda jos. Ea, cea care probabil nu a insemnat atat de
mult, insa a vrut sa insemne. Eu, cea care am simtit ca acel sarut va fi fost
ultimul.
E nevoie de
putere, e nevoie de un inlocuitor si e nevoie de preocupare, dar o sa reusesc.
O sa fiu bine. Totul o sa fie bine.
De
cate lacrimi mai e nevoie sa te uit?
De
putine.
