Mai puternica decat credeam.

Credeam ca sunt slaba, vulnerabila, previzibila, emotiva, sensibila, naiva. Chiar eram, insa nimeni nu putea sa-mi vada adevaratul chip de dupa masca invincibila creata de-a lungul timpului.

Desi masca e la locul ei, eu imi pot da seama ce se intampla cu adevarat cu mine. Am realizat ca sensibilitatea devine tot mai stravezie si ca, desi previzibilitatea si sensibilitatea raman acolo, se manifesta mai putin. 

"Am crescut"? Asa credeam si eu. Insa e pur si simplu experienta. Poti sa cresti fara sa castigi experienta, sa cresti doar ca sa cresti, insa poti sa cresti si sa te bucuri, sa inveti, sa lupti, sa regreti momentele de pe parcursul cresterii.

Am invatat sa lupt pentru ceea ce mi se cuvine si sa las balta ce nu merita stradania. Am invatat ca fiecare "sut in cur" e un pas inainte. Am invatat ca lacrimile varsate ma fac sa vad mai clar. Am invatat ca "friendship ends" chiar daca la un moment dat ai impresia ca e cel mai bun lucru primit. Am invatat ca nu te dezamagesc decat persoanele la care tii cu adevarat. Am invatat multe. 

Dar cel mai important, am invatat sa profit de roadele fiecarei greseli.

Foarte ciudat, am invatat sa nu iubesc. Chiar si mai ciudat, am invatat sa ma mint singura. 

Am propriul meu colt de scena, insa viata imi modifica constant scenariul si actorii. Fara ei, scena e inutila.

Te urasc !

Brusc, te urasc mai mult decat am urat-o pe ea, mai mult decat am urat pe cineva. 

Te urasc.

Simt nevoia sa continui...

Te urasc pentru: 

• pentru ca ai incalcat cea mai importanta promisiune care mi-a fost facuta;
• pentru ca esti las;
• pentru ca nu am stiut niciodata ce insemn eu cu adevarat;
• pentru ca m-ai mintit de atatea ori;
• pentru ca ti-a fost frica sa te apropii;
• pentru ca nu ai curajul sa lupti;
• pentru ca m-ai folosit;
• pentru ca ai aruncat vorbe in vant facandu-le sa para importante;
• pentru ca esti primul pe care l-am iubit si nu pot schimba asta;
• pentru ca m-ai lasat sa ma chinui prefacandu-ma ca nu te cunosc;
• pentru ca m-ai placut in perioada in care nici eu nu m-as fi placut;
• pentru ca ti-ai blocat sentimentele prea usor si FARA SA MA ANUNTI;
• pentru ca esti mai puternic decat mine;
• pentru ca esti mai fericit decat mine;
• pentru ca esti la fel de orgolios ca si mine;
• pentru ca ai stiut intotdeauna ce sa-mi spui ca sa ma simt bine;
• pentur ca ai fost acolo cand toti ceilalti fugisera;
• pentru ca ... pentru ca te urasc.

Dar ma urasc pe mine...:

• pentru ca am crezut in promisiunile tale;
• pentru ca am crezut ca sunt iubita;
• pentru ca vorbele ce tie ti se pareau banale mie mi se pareau extraordinare;
• pentru ca nu pot uita ca existi oricat as vrea;
• pentru ca stiu ca te voi vedea si stiu ca ma voi preface ca nu te cunosc;
• pentru ca mi-am calcat pe orgoliu pentru tine;
• pentru ca mi-era usor sa-ti vorbesc;
• pentru ca oricat de calma incercam sa par, vocea imi tremura;
• pentru ca inca mai sunt melodii care imi aduc aminte de tine;
• pentru ca te-am uitat prea greu;
• pentru ca gasesc cate putin din tine in fiecare baiat din viata mea;
• pentru ca am invatat ce inseamna suferinta datorita tie;
• pentru ca te-am pierdut ca si prieten...

Dar cel mai important, te urasc pentru ca te-am iubit.

Mai da-mi putin timp...

Nu stiu de ce am pus titlul asta. Mi-am ascultat o prietena foarte buna si m-am hotarat sa scriu, din casti "urlandu-mi" parca melodia lui ludovic.
E ciudat. E ciudat cate pot simti ascultand melodiile astea. E ciudat cum ideile nu-mi explodeaza, ci mi se invart lin prin ca. Nu voi fi coerenta. Voi scrie ce gandesc.

"Lasa-ma sa te simt. Lasa-ma sa-ti sar in brate, sa-ti simt corpul lipit de al meu. Lasa-ma sa te vad asa cum ceilalti  nu te pot vedea. Lasa-ma sa iti arat ce snt cu adevarat, lasa-ma sa te iubesc. Da-mi voie sa ma simt iubita. Am dreptul sa visez, am dreptul sa ma hranesc cu sperante inutile, am dreptul sa te am doar ca pe o iluzie. Am acest drept. Dar crede-ma ca il urasc cu toata fiinta mea. Crede-ma ca urasc faptul ca ma hranesc cu iluzii. Iluziile sunt ca drogurile. Te apuci, iti plac, te imbolnavesti si vrei sa te lasi. Insa atunci cand vrei sa renunti la ele pur si simplu nu poti. Ti-au intrat in reflex, in obisnuinta. Te uimesti singur cand realizezi cat ai ajuns sa imbini realitatea cu iluzia din cauza dependentei tale stupide..."

"Plang. Plang si totusi nu-mi gasesc lacrimile. Plang pe diauntru. Tip, urlu, vreau sa asurzesc pe oricine incearca sa se apropie de mine. Asa iau nastere momentele de singuratate, nu? Asa ranesti fara sa vrei pe cine iubesti. Nu vreau sa-mi mai plang de mila. Nu vreau sa plang nici pe dinauntru, nici in exterior. Vreau sa-mi pot face fiecare particica a corpului sa zambeasca, sa radieze de fericire, sa imi dea voie sa ma inalt acolo unde imi e locul. Sa pot fi eu... o eu imbunatatita. Vreau sa arat ce pot, insa ceva ma tine, ma trage inapoi..."

"Iubeste-ma asa cum sunt. Ia-ma in brate, atinge-mi obrajii, saruta-ma. Fa-ma fericita. Fa-ma sa te iubesc! Am nevoie de tine. Sunt o egoista, te vreau doar pentru mine..."

"Timp. A fost mereu asa? Mereu ne-a "fulgerat" si apoi a trecut fara sa mai lase vreo urma ca a existat? Stergand totul in urma lui, incercand sa rezolve tot, chiar si ceea ce nu trebuie. Nimic nu ma ingrozeste mai mult ca timpul ce trece pe langa mine. As vrea sa pot gasi o cale de scapare, as prea sa-l pot opri...macar putin. Nu vreau zile sua ore... doar cateva minute. Vreau sa am timp sa pretuiesc ceea ce trec cu vederea. Vreau sa am timp pentru mine..."

"Cer incontinuu lucruri ce nu le pot avea. Sunt absurda. Total absurda. Oare constientizez ca cer imposibilul cand o fac? Oare imi ascult vreodata inima? Da, sunt sigura de asta. Inima e cea mai irationala parte a mea. E intr-un continuu razboi cu creierul. Nu se vor potrivi niciodata gandurile mele cu sentimentele. E greu sa inteleg eu...nu am cum sa te fac pe tine sa intelegi. Cert e ca inimii nu-i poate dicta creierul, dar inima ii poate dicta creierului. "

Nu am fost niciodata mai incoerenta. Nu m-am mai lasat niciodata dusa de val astfel. Nu-mi place. nu-mi place sa fie un total dezastru in capul meu. E singurul loc unde vreau sa fie "ordine". E singurul loc de care imi pasa cu adevarat. Titlul nu reprezinta nimic. Pur si simplu am simtit sa-l pun. O sa ramana asa. Nu-l schimb.

Factorul determinant al acestei harababuri? 

Uno.

Fericirea nu e doar un mit...

Uneori pare chiar un mit, este? Uneori ti se pare ca totul e pe dos, ca nu exista nicio parte buna in ceea ce ti se intampla, ca fericirea s-a ratacit printre miile de lucruri ce ti se intampla. Pare ca nu mai poti gasi calea sprea ea, pare ca a fost distrusa. Incepi sa crezi ca nu esti facut sa fi fericit, ca fericirea e undeva sus, prea sus pentru tine, un simplu om, o simpla silueta vaga intr-o infinitate de umbre. Ajungi sa crezi ca fericirea e un mit. Uiti ca ai trait-o. Parca cineva iti sterge cu un burete memoria (nu pot sa nu adaug ca saptamana asta eu si colega-mea am sters tabla de ne-au sarit capacele !!).

Dar, fetito, nu e asa. Fericirea exista, e mereu acolo pentru noi. Trebuie doar sa stim s-o "chemam", sa apelam la ea. E normal sa mai dispara, e normal sa se mai ascunda uneori. Dar nu e un capat de lume. Revine. Intotdeauna revine !! Si e minunata si devine din ce in ce mai minunata si atinge superlativul relativ al minunatului. 

Da, o traiesc. Sunt fericita. Sunt libera, indragostita, iubita, niciodata singura, tunsa si inca ard sperantele in mine ca focul in semineu de Craciun. M-am hotarat sa iubesc ce mi se da. Ador atingerile intamplatoare, ador saruturile inghetate de putinele grade din termometre si da, ma ador si pe mine. Ma ador cand ma vad fericita (narcisismul, bata`l vina !!). 

Am mai zis-o o data si vreau, in incheiere, sa o repet:

Sunt fericita !

Hai sa traim fericiti si sa nu murim singuri !

Mda. M-am gandit ca ar trebui sa fiu fericita. Ca ar trebui sa fiu cea mai fericita! Merit.
Toti meritam sa fim fericiti. Ma rog, aproape toti. De ce sa fie fericit cel pentru care suferim, iar noi sa nu fim? Din prostie. Nu-mi spune ca nu poti uita, ca nu poti trece peste, ca nu poti porunci inimii. Stii ceva, iubito? Incercarea moarte n-are. Lumea asta are atat de multi baieti. "There are so many fish in the sea" !!! Si gandeste-te ca majoritatea ar face orice sa fie cu tine. Nu-ti vine sa-ti bagi unghia in gat? Nu iti vine sa-ti musti buza de ciuda cand realizezi ca ai pierdut o gramada de timp? Deschide ochii, fato! Uita-te in jurul tau, fii atenta la privirile celorlalti, acorda-le prioritate celor pe care i-ai dat la o parte pentru el. Hai sa nu murim singuri. Hai sa murim in bratele cuiva. Daca lumea se sfarseste azi, maine, poimaine, peste 10 ani, conteaza? Nu, iubito! Important e sa traiesti din plin aceste minute, zile, saptamani, luni, ani.
Am visat de curand ca ratasem Revelionul, acel moment important, cumpana dintre ani. Cand le-am povestit prietenilor tragedia erau foarte chill si imi ziceau ca nu e mare branza. Cum sa nu fie mare branza?!? Daca nu-l apuc pe urmatorul? E important, unul din cele mai importante momente in viata. Dupa parerea mea, e un fel de lectie de viata. Traieste clipa! Pentru ca exact asta reprezinta Revlionul: acea secunda care face legatura intre ani. Secunda in care ciocnesti paharele si uiti de orice. Secunda pe care daca nu o pretuiesti, nu ai de unde sa stii daca o vei apuca pe urmatoarea.
Hai sa vezi cum e frica. Stai pe locul din fata in masina familiei cu centura nepusa., noaptea. Inchide ochii si, cand vezi lumina farurilor masinilor apropiindu-se, imagineaza-ti ca se vor izbi de masina ta. O sa vezi ca iti bate inima. Eu am patit-o intamplator. Stateam cu ochii inchisi si ma gandeam si am inceput sa fiu atenta in jur. Aveam o senzatie de gol in stomac cand ma gandeam ca ma voi storci si brusc imi veneau in minte persoanele pe care le iubesc. Nu le enumar pentru ca se vor schimba :)

Asa ca... hai sa nu murim singuri si sa nu traim tristi! Hai sa zambim mai des, hai sa zambim cand lacrimile ne curg. Hai sa zambim cand vrem sa injuram. Hai sa ne traim viata pentru ca e a naibii de scurta !!

Vals cu amintiri

De fiecare data cand nu fac nimic (sau cel putin cand am impresia asta), gandul imi prinde aripi si isi ia zborul. De cele mai multe ori se duce in trecut. Imi imaginez trecutul ca pe un hol urias cu zeci si chiar sute de usi, fiecare usa ascunzand o amintire, fiecare camera avand melodia ei, mintea valsandu-mi cu amintirile.
Camerele sunt amestecate, amintirile deosebindu-se dupa melodie. Amintirile neplacute, pe care as vrea sa le pot inchide cu un lacat, imi danseaza cu mintea un vals lent... lent, dar atat de stangaci. De ce? Pentru ca pasii, desi analizati pana la ultimul detaliu, nu au fost intelesi niciodata. Pentru ca fiecare pas trebuie sa aiba un scop, dar nu au. Amintirile de neuitat, pe care, uneori, simt dorinta arzatoare de a le retrai, danseaza un vals vienez. Acel vals minunat, dansat mult mai bine decat cel lent, dar de 10 ori mai scurt.
"Ce e frumos tine putin. Cele mai frumoase lucruri nu se termina niciodata !!"
Cred ca am mai zis`o si in alta postare. Conteaza? Nu. Cred cu tarie in aceste cuvinte, stiu ca asa e. Si ghici ce?!? Cuvintele astea, atat de simple, de banale, insa atat de "pline" ma fac sa ma simt mai bine.
Uitandu-ma in urma incep sa realizez cu tristete cate amintiri "goale'' am. Un timp irosit pe o iluzie. Niste amintiri ce nu cuprind atingeri, niste amintiri compuse din cuvinte zise la intamplare, dintr-o voce dulce care nu face decat sa ma raneasca, din seri nedormite, din ganduri seci.
Iubitule, nu pot decat sa regret lucruri pentru care candva iti multumeam. Vreau sa uit ca existi.. Nimic nu compenseaza timpul pe care mi l-am omorat "cu" tine. Nu credeam ca o sa regret vreodata ceva, dar uite ca s-a intamplat. Mi-as dori sa-mi pot imagina o viata fara tine. Nu pot inca.
Tot ceea ce pot sa fac e sa imi amestec amintirile ca intr-un dans, un vals lent, cu speranta ca intr-o zi se vor storci.

Egoism, orgoliu si altele...

Ma uit la mine şi ma simt bine. Cred ca sunt exact asa cum vreau, cum trebuie. Apoi ma uit în jur, în mulţime. Contrastul atât de puternic ma înspăimântă. Prea puţine persoane încearcă sa amelioreze contrastul. Daţi impresia de o bunătate nemărginită, de o compasiune incredibila. Nu stiu ce sa cred. Ori va prefaceţi, ori nu va preţuiţi destul pe voi înşivă.
Poate ca cei cărora le împărtăşiţi bunătatea voastră nelimitata nu au nevoie de ea. Poate alţii au nevoie de o vorba buna şi de un umăr pe care sa-şi verse lacrimile. Poate ca dacă aţi avea puţin egoism sau spirit competitiv (e o combinaţie, nu stiu exact cum s-o numesc), s-ar realiza lucruri mai măreţe. Dorinţa de a fi mai bun decât celalalt poate urca calitatea lucrurilor la un alt nivel.
Reîntorcându-ma la mine, nu ma mira nimic. M-am schimbat mult, dar întotdeauna am fost extremista. Bunătatea sau răutatea mea sunt duse la extrem, nu exista cale de mijloc. Insa schimbările pot fi făcute de la un minut la celalalt, de la o secunda la alta. Înainte nu comentam şi încercam sa accept lucrurile asa cum erau. Urăsc sa recunosc ca eram asa. Eram ca o prezenta inutila pe Pământ, ce nu schimba nimic în bine sau în rău. Nu mai sunt asa. Am un orgoliu dus la extrem, cu urme de egoism. Nu las lucruri importante neschimbate şi nu dau importanta lucrurilor banale. Nu ma laud cu ceea ce sunt, dar nici nu ma subestimez.
Îmi place ca sunt orgolioasa, îmi place ca sunt conştientă de asta şi ador ca nu sunt singura care vede asta. Insa, deşi îmi aduce multe satisfacţii, orgoliul ma face sa sufăr mai mult decât orice alt/a defect/calitate. Daca simt nevoia sa vorbesc cu cineva, nu o fac. Aştept sa facă el primul pas, iar dacă nu îl face, nervii îmi ajung la cote înalte. Aşteptarea ma omoară. Cu toate astea, nu o fac. Prefer sa sufăr dintr-o prostie poate decât sa-mi calc pe orgoliu. Nu întreţin discuţii începute doar din politeţe, nu încep discuţii (în mare parte) decât din politeţe şi las de la mine doar dacă aştept ceva în schimb.
Mda. Sunt eu şi atât. Nu-mi pasa de ce vei crede când vei citi. Important e ca trebuie sa ştii ca nu ai cum sa ma schimbi. Ma schimb singura.

Mi-e dor de tine.

Cantec prost

Zidurile stiu ca ne-am iubit,
Usile trantite ne-au privit,
Toate sambetele astea in care ma prefac ca ma distrez...
Adormeam ca pruncii pe covor,
Nu stiam c-avem si dormitor,
Un sarut dura pe-atunci cat discurile cu Pink Floyd,
Ne-am iubit atat de mult incat am declansat razboi.
As vrea sa-ti scriu ceva frumos
Dar e un cantec fara rost
Pentru noi filmul s-a terminat...
As vrea sa-ti spun adio dar
Pana si asta e-n zadar,
Nu intelegi ca-i genericul final?

 Filmul nostru l-as vedea din nou,
Din pacate nu-i pe video
Aveai tu o scena in care ma-njurai si eu radeam
Imi spunea-i ca daca nu ma potolesc m-arunci pe geam.

As vrea sa-ti scriu ceva frumos
Dar e un cantec fara rost
Pentru noi filmul s-a terminat
As vrea sa-ti spun adio dar
Pana si asta e-n zadar
Nu intelegi ca-i genericul final ?
Nimeni nu m-a strans in brate ieri
Cred c-am adunat vreo 300 de 'ieri'
Casa asta mica a devenit un frigider
Un fir lung de par dac-as mai gasi,
Rujul tau maro sau fardul de zi
M-as mai incalzi...
M-as mai incalzi...
Recunoaste ca-i un cantec prost
Recunoaste ca si noi am fost...
Doua inimi vor rula acelasi film la nesfarsit
Lumea asta pare plina doar de prosti ce s-au iubït...

 

Vama Veche - Cantec prost <3