Uneori pare chiar un mit, este? Uneori ti se pare ca totul e pe dos, ca nu exista nicio parte buna in ceea ce ti se intampla, ca fericirea s-a ratacit printre miile de lucruri ce ti se intampla. Pare ca nu mai poti gasi calea sprea ea, pare ca a fost distrusa. Incepi sa crezi ca nu esti facut sa fi fericit, ca fericirea e undeva sus, prea sus pentru tine, un simplu om, o simpla silueta vaga intr-o infinitate de umbre. Ajungi sa crezi ca fericirea e un mit. Uiti ca ai trait-o. Parca cineva iti sterge cu un burete memoria (nu pot sa nu adaug ca saptamana asta eu si colega-mea am sters tabla de ne-au sarit capacele !!).
Dar, fetito, nu e asa. Fericirea exista, e mereu acolo pentru noi. Trebuie doar sa stim s-o "chemam", sa apelam la ea. E normal sa mai dispara, e normal sa se mai ascunda uneori. Dar nu e un capat de lume. Revine. Intotdeauna revine !! Si e minunata si devine din ce in ce mai minunata si atinge superlativul relativ al minunatului.
Da, o traiesc. Sunt fericita. Sunt libera, indragostita, iubita, niciodata singura, tunsa si inca ard sperantele in mine ca focul in semineu de Craciun. M-am hotarat sa iubesc ce mi se da. Ador atingerile intamplatoare, ador saruturile inghetate de putinele grade din termometre si da, ma ador si pe mine. Ma ador cand ma vad fericita (narcisismul, bata`l vina !!).
Am mai zis-o o data si vreau, in incheiere, sa o repet:
Sunt fericita !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu