În sfârșit, pentru inimi

Conjunctura face în așa fel încât sfârșitul anului să se intersecteze cu noul meu început. Așadar...

Mulțumesc:

• Tuturor celor care au plecat cu o bucată din mine... nu-i bai, hăi, știu să completez ce lipsește, de obicei.
• Tuturor celor care m-au iubit, într-un fel sau altul. Și eu vă iubesc, într-un fel sau altul, nu neapărat cum credeți că vă doriți voi.
• Tuturor celor care mi-au fost alături și când nu ar fi vrut s-o facă. V-am oferit mai mult decât atât, în schimb (nu că ați fi făcut-o pentru a primi ceva în schimb...).
• Tuturor celor care m-au strâns în brațe când știam sau când nu știam că am nevoie.
• Tuturor celor care m-au mințit, căci m-au învățat să nu cred ce aud, ci ce simt.
• Tuturor celor care m-au respins, căci m-au învățat că nu ar trebui să încerc să-i țin pe toți lângă mine.
• Tuturor celor mi-au dorit răul (sau au încercat să mi-l facă), căci mi-au arătat că n-o pot face, iar singura persoană care îmi poate face rău sunt eu insămi.

• Tuturor celor care nu vor mai fi lângă mine, pentru că am învățat să mă aleg pe mine. Mulți nu veți înțelege, oricât de mult v-aș explica. Mulți vă veți urî, mă veți certa, câțiva mă veți aprecia, iar unii îmi veți mulțumi, căci nici voi nu mă voiați.

*Vă iert și vă mulțumesc... nu vă uit. Pentru că sunteți minunați, fiecare din voi, doar că unii dintre voi nu știu asta încă.*

• Least, but not last, tuturor celor care mi-au făcut bine, m-au iubit, m-au ajutat, m-au iertat, m-au învățat, m-au suportat, m-au crezut,  mi-au dat încredere.

Vă iubesc pe toți, doar că nu toți știți să simțiti asta. Nu aștepta să ți-o zic sau să ți-o arăt.
Simte-o!

Simte-mă...

Iartă-mă...

O să-ncerc să o zic scurt:
Iartă-mă tu, celui căruia am făcut rău (fără să vreau, căci te asigur că n-aș putea s-o fac voit), celui căruia am oferit mai mult decât avea nevoie, celui căruia am oferit mai puțin, celui care a fost mustrat de mine, celui căruia i-am spus cuvinte pe care nu le-am simțit, celui căruia i-am oferit sfaturi fără să mi le fi cerut, celui căruia i-am făcut rău ca să-mi fac mie bine. Le cer iertare tuturor celor care nu m-au văzut pe mine, ci doar o „eu” efemeră și falsă.

Matematică

„Asta-i iubire, scumpo!”,a scris pe-o hârtie mototlită și uitată pe masa mea ponosită. Clara, în fericirea ei tristă, își scrisese, pe verso:

„Nu pot să mai lupt pentru nimeni și nimic. Sau pot, pot multe, dar nu mai vreau. Pentru că, în final, eu mă voi alege cu încă o traistă de timp irosit și tu, cu încă una.

Nu va trebuisă lupt pentru ce mă va face fericită și va rămâne lângă mine. Nu va fi nevoie de gânduri irosite pe desktop-uri albe și de nopți pierdute în zona repulsiei.

De curând, am învățat să învăț din orice. Din amintiri, din fapt, din tine, din noi... din orice „noi” mi s-a ivit în cale. Și dacă am îvățat ceva, acel lucru ar fi că nu va fi nevoie să depun eforturi pentru a fi cu persoana potrivită.

Persoana „potrivită” va fi acolo pentru că simte (și simțim), mai mult sau mai puțin inexplicabil, că e potrivit. E potrivit să fim unul cu altul și e potrivit să ne iubim. Nu vom juca jocuri puerile și nu ne vom pierde „eu”-l in drumul către noi, 

Căci vom fi eu+tu=noi. Nu exista eu+(tu-eu)=noi... se anulează, matematic vorbind, „eu”. Și cum ar putea exista „noi” fără „eu”?

Știi cum vad eu iubirea? Intr-o ecuație cu eu și el :)

... mă va iubi pentru ce sunt, nu pentru ce își dorește să fiu, iar eu voi face la fel.

... îi voi iubi libertatea și el pe-a mea.

... îi voi aprecia orice pasiune. Le va accepta pe ale mele.

... va avea încredere în mine. Căci de nu în mine, atunci în cine? Eu voi ști că mă iubește și nu mă voi îndoi de asta.

... vom face dragoste non-stop, că de sex am avut toți parte.

... vom fi cuprinși de o independentă dependență unul față de altul.

... eu voi fericită, el va fi fericit și noi vom fi fericiți. M-am săturat de fericiri unilaterale ori prefăcute... ori comode.

... nu vom fi comozi, căci ne vom plictisi. 

... vom crește împreună. Oricând, oricum, oriunde.

Iară el... îl simt și nu îl văd; îl văd, poate, și nu îl cunosc. Îl aștept, dar nu îl caut, așa că îmi doresc să mă găsească.”


I-am răspuns, în stilul caracteristic:

„Matematic vorbind, cea mai simplă ecuație e: eu+eu=eu. 
 Asta-i iubire, scumopo!”


E posibil să fiu doar frustrată.