"In orasul celor 7 poduri se intampla, de obicei, cel putin un lucru foarte interesant in timpul unei saptamani. O nava se scufunda in Dunare, se mai gaseste un criminal in serie care sa isi aleaga victimele in Buda sau un mare CEO care calca oameni pe trecerea de pietoni in Pest. Asta a fost unul din motivele pentru care Clara se indragostise iremediabil de Budapesta si, la prima vizita aici, a decis sa se mute definitiv.
O copilarie scurta, o adolescenta timpurie si o maturitate iesita din comun, instalata prea devreme se observau in privirea Clarei inca de la o prima vedere. Evident, a realizat ca dupa maturitate nu urmeaza nimic nou, cel putin nu pentru moment, iar Clara, megnetul uman de adrenalina si spontaneitate, se simtea incatusata. Insa, e de la sine inteles ca nu a asteptat niciodata ca natura sau destinul sa-si faca treaba, ci si-a construit singura fiecare pas din viata ei. Parintii, divortati si instabili psihic si emotional, au neglijat-o inca de la 6 ani, lucru care nu a impiedicat-o niciodata sa isi asigure un loc fruntas in educatie, societate si in viata de zi cu zi.
Avea sculptate pe fata toate trasaturile: independenta si ambitia se puteau vedea cu usurinta in ochii ei (sau, mai degraba, in cearcanele pe care le poarta inca de la 13 ani), ridurile de expresie de pe frunte, lungi si adanci, au aratat intotdeauna determinarea ei, iar fiecare amintire urata pe care a avut-o parca ii adancea ridurile. De departe, insa, cel mai vizibil lucru era sufletul ei bun, inconjurat de o aura de inocenta si naivitate. Era de ajuns sa schiteze un zabet, cat de mic, iar totul iesea la iveala. Clarei nu i s-au parut niciodata o problema trasaturile ei si cum o descopereau in fata oamenilor, ca pe un bolnav pe masa de operatie. Ba mai mult, ii placea ca oamenii sa o priveasca bine, sa stie cu ce confrunta, "cu cine au de-a face".
*
"Sinucidere ca in filme! Un tanar se arunca de pe Podul cu lanturi!"- Si oamenii ma mai intreaba de ce iubesc orasul asta! Uite, Istvan dragule, inca un idiot pe prima pagina!
- Aceeasi poveste in fiecare dimineata... Nu te-ai plictisit?
- Drept sa-ti spun, mai tare incepi sa ma plictisesti tu, ii raspunde Clara cu o voce vesela.
Dupa o privire lunga si nesigura, Istvan ii raspunde la fel de vesel:
- Glumeata, ca intotdeauna. Ce bine ca unele lucruri nu se schimba niciodata!
- Niciodata sa nu spui niciodata, scumpule.
Lucrul pe care el nu-l stia era ca o plictisea cu adevarat pe Clara prezenta lui mai mult de o ora. Cu toate astea, il lasa intotdeauna sa doarma la ea, ca sa nu para necioplita. Si cand zic intotdeauna, ma refer la cel mult 30 de zile, pentru ca nici un barbat nu statuse vreodata mai mult alaturi de ea.
Povestea cu cele 30 de zile o stia si Istvan, i-o spusese chiar ea intr-o seara, sperand sa-l adoarma mai repede, ca sa se poata intoarce la scrierea celei de-a treia carti. Adora sa scrie si nimeni nu stia ca o facea, pentru ca intotdeauna folosise un nume fals, special pentru carti. Castiga bine, primele 2 carti fiind un succes de-a dreptul, iar viata era prea frumoasa pentru a face ceva ce nu-i placea, doar de dragul de a avea o viata sociala sofisticata. In schimb, scria aproape in fiecare seara, fiind indragostita pana peste cap de ceea ce facea, pentru barbati si relatiile cu ei ramanandu-i o cantitate mult mai mica de iubire. Iar daca te mai gandesti si la cati barbati a intalnit si urma sa mai intalnesca, nici ea nu stia cum putea sa imparta ce ramanea ramasa pentru ei.
Niciodata nu astepta ca vreun barbat sa fie mai mult decat era la prima vedere si niciodata nu isi dorea sa gaseasca in el un barbat pe care sa-l iubeasca mai mult decat orice si alaturi de care sa-si petreaca viata. Lua viata asa cum era si o facea, pe cat posibil, jucausa si interesanta. Sexul era cu siguranta unul din criteriile ei pentru barbati. Daca nu se potriveau, niciodata nu facea un compromis, iar masculul zbura pe usa, de multe ori chiar in chiloti.
Istvan era unul dintre cei mai buni, care, timp de 14 zile nu o plictisise absolut deloc, dar inevitabilul parea sa se intample.
- Tu ce simti pentru mine?
- Spune-mi ca e o gluma, Istvan!
- Ca e o gluma ce? Relatia noastra?
- Ce tocmai ai spus. E nevoie de cuvinte pentru orice? E nevoie de cuvinte pentru o carte, dar nu inteleg de ce e nevoie de cuvinte pentru sentimente. De ce e nevoie sa fim expliciti? Ne simteam minunat impreuna, chiar ai nevoie de confirmari?
- Ne simteam?
- Pai ti se pare ca ne simtim acum? Cel putin eu nu ma simt.
- Iarta-ma...
- Nu iti mai cere scuze pentru lucruri pe care vrei sa le spui si sa le faci! Nu-ti cere scuze pentru ce-ti doresti, idiotule!
Si ii deschise usa. Istvan a inteles imediat ce voia si, calm si foarte minutios cum era de obicei, isi strange hainele si pleaca.
