„Nu pot să mai lupt pentru nimeni și nimic. Sau pot, pot multe, dar nu mai vreau. Pentru că, în final, eu mă voi alege cu încă o traistă de timp irosit și tu, cu încă una.
Nu va trebuisă lupt pentru ce mă va face fericită și va rămâne lângă mine. Nu va fi nevoie de gânduri irosite pe desktop-uri albe și de nopți pierdute în zona repulsiei.
De curând, am învățat să învăț din orice. Din amintiri, din fapt, din tine, din noi... din orice „noi” mi s-a ivit în cale. Și dacă am îvățat ceva, acel lucru ar fi că nu va fi nevoie să depun eforturi pentru a fi cu persoana potrivită.
Persoana „potrivită” va fi acolo pentru că simte (și simțim), mai mult sau mai puțin inexplicabil, că e potrivit. E potrivit să fim unul cu altul și e potrivit să ne iubim. Nu vom juca jocuri puerile și nu ne vom pierde „eu”-l in drumul către noi,
Căci vom fi eu+tu=noi. Nu exista eu+(tu-eu)=noi... se anulează, matematic vorbind, „eu”. Și cum ar putea exista „noi” fără „eu”?
Știi cum vad eu iubirea? Intr-o ecuație cu eu și el :)
... mă va iubi pentru ce sunt, nu pentru ce își dorește să fiu, iar eu voi face la fel.
... îi voi iubi libertatea și el pe-a mea.
... îi voi aprecia orice pasiune. Le va accepta pe ale mele.
... va avea încredere în mine. Căci de nu în mine, atunci în cine? Eu voi ști că mă iubește și nu mă voi îndoi de asta.
... vom face dragoste non-stop, că de sex am avut toți parte.
... vom fi cuprinși de o independentă dependență unul față de altul.
... eu voi fericită, el va fi fericit și noi vom fi fericiți. M-am săturat de fericiri unilaterale ori prefăcute... ori comode.
... nu vom fi comozi, căci ne vom plictisi.
... vom crește împreună. Oricând, oricum, oriunde.
Iară el... îl simt și nu îl văd; îl văd, poate, și nu îl cunosc. Îl aștept, dar nu îl caut, așa că îmi doresc să mă găsească.”
I-am răspuns, în stilul caracteristic:
„Matematic vorbind, cea mai simplă ecuație e: eu+eu=eu.
Asta-i iubire, scumopo!”
E posibil să fiu doar frustrată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu