Egoism, orgoliu si altele...

Ma uit la mine şi ma simt bine. Cred ca sunt exact asa cum vreau, cum trebuie. Apoi ma uit în jur, în mulţime. Contrastul atât de puternic ma înspăimântă. Prea puţine persoane încearcă sa amelioreze contrastul. Daţi impresia de o bunătate nemărginită, de o compasiune incredibila. Nu stiu ce sa cred. Ori va prefaceţi, ori nu va preţuiţi destul pe voi înşivă.
Poate ca cei cărora le împărtăşiţi bunătatea voastră nelimitata nu au nevoie de ea. Poate alţii au nevoie de o vorba buna şi de un umăr pe care sa-şi verse lacrimile. Poate ca dacă aţi avea puţin egoism sau spirit competitiv (e o combinaţie, nu stiu exact cum s-o numesc), s-ar realiza lucruri mai măreţe. Dorinţa de a fi mai bun decât celalalt poate urca calitatea lucrurilor la un alt nivel.
Reîntorcându-ma la mine, nu ma mira nimic. M-am schimbat mult, dar întotdeauna am fost extremista. Bunătatea sau răutatea mea sunt duse la extrem, nu exista cale de mijloc. Insa schimbările pot fi făcute de la un minut la celalalt, de la o secunda la alta. Înainte nu comentam şi încercam sa accept lucrurile asa cum erau. Urăsc sa recunosc ca eram asa. Eram ca o prezenta inutila pe Pământ, ce nu schimba nimic în bine sau în rău. Nu mai sunt asa. Am un orgoliu dus la extrem, cu urme de egoism. Nu las lucruri importante neschimbate şi nu dau importanta lucrurilor banale. Nu ma laud cu ceea ce sunt, dar nici nu ma subestimez.
Îmi place ca sunt orgolioasa, îmi place ca sunt conştientă de asta şi ador ca nu sunt singura care vede asta. Insa, deşi îmi aduce multe satisfacţii, orgoliul ma face sa sufăr mai mult decât orice alt/a defect/calitate. Daca simt nevoia sa vorbesc cu cineva, nu o fac. Aştept sa facă el primul pas, iar dacă nu îl face, nervii îmi ajung la cote înalte. Aşteptarea ma omoară. Cu toate astea, nu o fac. Prefer sa sufăr dintr-o prostie poate decât sa-mi calc pe orgoliu. Nu întreţin discuţii începute doar din politeţe, nu încep discuţii (în mare parte) decât din politeţe şi las de la mine doar dacă aştept ceva în schimb.
Mda. Sunt eu şi atât. Nu-mi pasa de ce vei crede când vei citi. Important e ca trebuie sa ştii ca nu ai cum sa ma schimbi. Ma schimb singura.