Vals cu amintiri

De fiecare data cand nu fac nimic (sau cel putin cand am impresia asta), gandul imi prinde aripi si isi ia zborul. De cele mai multe ori se duce in trecut. Imi imaginez trecutul ca pe un hol urias cu zeci si chiar sute de usi, fiecare usa ascunzand o amintire, fiecare camera avand melodia ei, mintea valsandu-mi cu amintirile.
Camerele sunt amestecate, amintirile deosebindu-se dupa melodie. Amintirile neplacute, pe care as vrea sa le pot inchide cu un lacat, imi danseaza cu mintea un vals lent... lent, dar atat de stangaci. De ce? Pentru ca pasii, desi analizati pana la ultimul detaliu, nu au fost intelesi niciodata. Pentru ca fiecare pas trebuie sa aiba un scop, dar nu au. Amintirile de neuitat, pe care, uneori, simt dorinta arzatoare de a le retrai, danseaza un vals vienez. Acel vals minunat, dansat mult mai bine decat cel lent, dar de 10 ori mai scurt.
"Ce e frumos tine putin. Cele mai frumoase lucruri nu se termina niciodata !!"
Cred ca am mai zis`o si in alta postare. Conteaza? Nu. Cred cu tarie in aceste cuvinte, stiu ca asa e. Si ghici ce?!? Cuvintele astea, atat de simple, de banale, insa atat de "pline" ma fac sa ma simt mai bine.
Uitandu-ma in urma incep sa realizez cu tristete cate amintiri "goale'' am. Un timp irosit pe o iluzie. Niste amintiri ce nu cuprind atingeri, niste amintiri compuse din cuvinte zise la intamplare, dintr-o voce dulce care nu face decat sa ma raneasca, din seri nedormite, din ganduri seci.
Iubitule, nu pot decat sa regret lucruri pentru care candva iti multumeam. Vreau sa uit ca existi.. Nimic nu compenseaza timpul pe care mi l-am omorat "cu" tine. Nu credeam ca o sa regret vreodata ceva, dar uite ca s-a intamplat. Mi-as dori sa-mi pot imagina o viata fara tine. Nu pot inca.
Tot ceea ce pot sa fac e sa imi amestec amintirile ca intr-un dans, un vals lent, cu speranta ca intr-o zi se vor storci.