Fizicul „aici”

Un „el” ce mi-a furat cândva mințile e acum în patul meu și doarme liniștit.

Nu m-așteaptă, căci nu m-a așteptat niciodată. Doar îi e bine, se simte confortabil și familiar în preajma mea, în timp ce eu mă învârt printre rațiunea și haosul meu, încercând să-mi dau seama unde mi-ar fi bine să mă opresc.

Mănânc căcat.

Nu am cum să mă opresc, pentru că mă învârt doar în jurul haosului, ce-mi include rațiunea, care, la rândul ei, îmi include intuiția. Având în vedere că am pornit dezordonat și fără vreo idee clară să scriu, îmi dau voie să continui la fel de dezordonat și fără vreo finalitate.

*

Mă învârt în jurul propriului haos, încercând să ajung la rațiune și îmi dau seama acum că problema mea e strict de suprafață și mă ține cu un strat mai departe de instinct. Așadar, șarada asta pe care o trăiesc la nesfârșit și pe care mi-am creat-o singură îmi blochează intuiția, singura mea cheie spre fericire... nu?

* 

Intuind, mereu mi-am dorit să-i fiu „familiar” și îmi asum alegerea. Mereu mi-am dorit să-i fac bine, indiferent de cât de mult rău mi-aș face mie și, din nou, îmi asum alegerea. Mă bucură prezența lui, așa cum mă bucură prezența oricui îmi face singurătatea mai dulce și simt că vreau să-i fiu și să-mi fie acum. Diferența dintre el și ceilalți e că, probabil, o să simt la fel și mai târziu.

Raționalizând, El e aici doar pentru că, probabil, a fost singurul loc care l-a primit. Deschis, ca întotdeauna. E aici pentru că e simplu să fie aici, e aici pentru că nu a putut fi unde-și dorea cel mai tare. Iar mie-mi convine, aparent. Îmi convine să mă autointitulez „refugiu” și nu-mi place când sunt tratată ca atare, din prisma faptului că haosul meu l-a lăsat să-i fie lui bine, fără a se gândi vreo secundă dacă mi-e mie apoi. El e aici doar fizic.

*

- Where should I go? To the left, where nothing is right, or to the right, where nothing is left?

*

- Stânga împrejur, iubita mea!