Trăim zilnic căutând job-uri, interacțiuni, oameni care să ne satisfacă umplerea acestui gol din propriul suflet. Unii o numesc nevoie de iubire, alții de atenție, alții de statut… fiecare după cum își stabilește valorile. Cert este că toți trăim căutând ceva ce nu există momentan, dar, credem noi, căutându-l suficient îl vom și găsi la un moment dat.
Crunta realitate este că 90% mor căutând, iar 10% realizează, de cele mai multe ori tărziu, că au deja, doar că au refuzat toată viață să îl vadă.
Ce căutam fiecare, de fapt? Ce stă la baza tuturor acești termeni: indispensabilitate, putere, valoare, validare, atenție?
În prima fază, pentru cei care își concentrează căutarea acestei “indispensabilități” în lumea materială, căutarea va avea ca scop final elitismul în cadrul domeniului de activitate ales și statutul social. Ești cel mai bun om din firma sau ai construit o afecere de mare succes și iți vezi fața la televizor, ai tot ce ți-ai dorit vreodată: bani, case, mașini, sotie și copii buni de arătat lumii, cercuri înalte la care ai acces, etc. Ești în vârful ierarhiei sociale pe care ți-ai dorit-o, însă căutarea nu se termină. Ceva lipsește, golul din suflet nu reușește să se umple.
Partea cea mai amuzanta e când treci de primul pas în care folosești termenii de mai sus, primești și pierzi de mai multe ori tot ce ți-ai dorit și ajung la un singur termen: iubire. Începi să realizezi că dorințele de suflet sunt mai puternice decât cele materiale, că acolo se afla răspunsul tuturor căutărilor de o viață, pentru unii. Pentru cei care caută mai mult decât lumea materială timpuriu, răspunsul vine simplu și devreme: Iubirea. Toți căutam Iubirea.
Urmează pasul în care și pe aia o cauți tot în exterior, tot la alți oameni - vrei să te iubească șeful, iubitul, părintele, copilul etc.
Următorul moment memorabil pe această cale e cel în care primești (din nou) ce-ți dorești.
Primești iubirea familiei, partenerului, copilului, părinților, prietenilor, dar tot nu-ți este de ajuns. Tu tot cauți ceva ce “iți lipsește”, ești într-o continuă neliniște că nu e suficient ce ai găsit, desi părea cel mai frumos scenariu pe care ți l-ai proiectat și pe care ți l-ai dorit vreodată.
Aici apare triumfător cel mai înșelător moment dintre toate, cel mai frumos și cel mai dureros în același timp. Practic, primești tot ce ai cerut și tot n-ai găsit ce căutai de fapt. Iubirea celorlalți oameni care visai să te facă un om fundamental fericit nu își îndeplinește cu succes atribuțiile - încă simți un gol, o lipsa, încă ești în căutare. O căutare mult mai subtila, e drept, dar satisfacția pe care o primești în această situație nu se ridică la înălțimea așteptărilor tale. Invariabil, vei reuși să strici toată iubirea. O vei primi și o vei strica de mai multe ori, cel mai probabil, de câte ori e nevoie mai precis, până să realizezi că ce căutai cu atâta ardoare în tot acest timp, aveai deja.
Căutarea are că scop real iubirea pe care o putem noi primi de la Dumnezeu pentru a o oferi celorlalți. Practic, să-ți folosești sufletul ăla care plânge de ani de zile, izolat într-un colț, în timp ce tu cauți să-l acoperi cu lucruri, oameni, obiective mărețe samd.
Realizezi că singura iubire pe care ai căutat-o o viață întreagă e cea pe care o primești în suflet ca să o oferi altora. Iar asta e o regăsire care te doare și te bucură în același timp, o regăsire pe care ai vrea să reușești să o transmiți și altora, că poate nu se mai chinuie atâția ani și o regăsire care iți oferă pentru Veșnicie sentimentul de plinătate pe care toți îl căutam, acea lipsă a lipsei care, pe cât de simplu sună, pe atât e de greu de realizat și de mare.
Și oricât de impersonal am vrut să scriu totul, pentru că mi-ar fi greu să exprim în plan personal, mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care mi-au trecut prin viață și prin suflet până acum. Mi-am dat seama că unicul scop al fiecăruia dintre ei era să-mi arate, ușor și cu blândețe, calea către ce am căutat o viață întreagă fară să stiu. M-am găsit aici pe mine, rugandu-mă în fiecare secunda să-mi dea Dumnezeu Iubirea pe care, până nu o primesc, nu o pot oferi nici eu la rândul meu. Iubirea pe care nici de alți oameni nu o pot primi până când eu nu sunt în stare să o ofer. Aceeași iubire care e infinită, care pe “toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă” (1 Corinteni 13:7).
“Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” 1 Corinteni 13:13
